PREZENTARE GENERALĂ A MODELULUI BMW SERIA 3.

Sportiv, fiabil şi de succes: De peste 40 de ani, BMW Seria 3 oferă plăcerea dinamică de a conduce mai bine decât orice alt automobil. Datorită fostului director de design BMW, Paul Bracq, emoţiile şi bucuria de a conduce au fost elemente principale pentru modelele din clasa medie – calităţi pe care BMW Seria 3 le întruchipează chiar şi în ziua de azi. Cu modelul BMW E21 conceput în anii 1970, Bracq a pus bazele unei poveşti de succes fără precedent. Astăzi, succesul modelului BMW Seria 3 este unul dintre motivele pentru care BMW este cel mai mare producător de automobile premium.
De-a lungul celor şapte generaţii lansate până acum, BMW Seria 3 a fost îmbunătăţit şi rafinat în mod continuu într-un automobil care reprezintă sportivitatea în clasa de mijloc ca nicio altă maşină. În acest proces au fost luate în considerare nu numai aspecte precum designul, aerodinamica şi individualitatea, ci şi motorizarea. Numeroase studii amănunţite au dus la îmbunătăţirea spectaculoaselor motoare din BMW Seria 3, acestea beneficiind de un consum mai mic de combustibil şi de emisii reduse.
De la clasicul Sedan la break-ul promovat sub denumirea Touring şi până la Coupé, Cabrio şi versiunea compactă cu 3 uşi, BMW Seria 3 a devenit modelul preferat de toate grupele de vârstă. Datorită faptului că au reuşit să obţină un echilibru între agilitate, funcţionalitate şi siguranţă, toate modelele BMW Seria 3 sunt mai populare ca niciodată. Versatilitatea acestui automobil fascinează atât consumatorii, cât şi presa de profil, lucru care se reflectă în numărul impresionant de distincţii primite. Unul dintre motive este, cu siguranţă, caracterul sportiv al modelului BMW Seria 3, care continuă să fie îmbunătăţit cu fiecare generaţie nouă de automobile.

Citeşte în continuare

4 PUNCTE PENTRU BMW SERIA 3.

  • 01 Dinamică de condus fără egal
  • 02 Designul spectaculos satisface dorinţa pentru o plăcere pură de a conduce
  • 03 Concept de automobil excepţional
  • 04 Suficient spaţiu pentru un stil de viaţă activ
Modele BMW Seria 3 Imagine din partea frontală a BMW Seria 3 Sedan G20 în munţi

PREZENTARE GENERALĂ A ISTORICULUI MODELELOR BMW SERIA 3.

Îmbarcarea! O să facem o călătorie în timp şi o să vă facem cunoştinţă cu toate modelele BMW Seria 3 – de la încântătorul BMW E21 până la inovatorul BMW G20/G21, cel mai nou membru al unei serii pline de tradiţie. Sperăm că te vei bucura de această prezentare a celor 50 de ani de istorie BMW.

Află mai mult

PREZENTARE GENERALĂ A ISTORICULUI MODELELOR BMW SERIA 3.

PRIMA GENERAŢIE.

Modele BMW Seria 3 Imagine cu trei sferturi din partea frontală a BMW Seria 3 Sedan E21, prima generaţie, pe stradă

(BMW E21)

BMW E21 îşi datorează aspectul sportiv designerului Paul Bracq. Emblematica grilă dublă frontală şi farurile rotunde conferă automobilului farmecul şi spiritul său legendar. Cu 1,36 milioane de automobile livrate, BMW E21 a devenit unul dintre cele mai populare Sedanuri sport ale anilor 1970. Cu un habitaclu orientat spre şofer, o buclă dublă pe Stâlpul C (Hofmeister Kink) şi un spate spectaculos, BMW E21 este pe gustul tuturor consumatorilor pasionaţi de sportivitate.

 

Perioada de producţie: 1975–1983
Motoare: 1.6 – 2.3 litri (55 – 105 kW/75 – 143 CP), 4 şi 6 cilindri
Lungime/lăţime/înălţime: 4.355 mm/1.610 mm/1.380 mm

A DOUA GENERAŢIE.

Modele BMW Seria 3 Imagine cu trei sferturi din partea frontală a BMW Seria 3 Sedan E30, a doua generaţie

(BMW E30)

Farurile duble caracteristice modelului sunt acum o echipare standard pe BMW E30, iar BMW E30 este produs şi în versiunile Cabriolet şi cu patru uşi. Cele 2,34 milioane de unităţi vândute confirmă faptul că noul BMW Seria 3 este un succes uriaş. Nu este de mirare, deoarece gama de modele BMW E30 este extinsă în mod semnificativ: pe lângă versiunile cu două şi patru uşi, BMW produce şi prima sa versiune break – primul break din istoria BMW. Mai mult, în familia BMW Seria 3 intră şi o versiune Cabriolet cu plafon retractabil. În 1985, primul model BMW cu tracţiune integrală este lansat pe piaţă, cunoscut sub denumirea de BMW 325ix. Un număr total de 2,34 milioane de unităţi BMW E30 sunt produse în München şi Regensburg.

 

Perioada de producţie: 1982-1994
Motoare: 1.6 – 3.2 litri (55 – 175 kW/75 – 238 CP), 4 şi 6 cilindri
Lungime/lăţime/înălţime: max. 4.360 mm/1.680 mm/1.380 mm

A TREIA GENERAŢIE.

Modele BMW Seria 3 Imagine cu trei sferturi din partea frontală a BMW Seria 3 Sedan E36, a treia generaţie

(BMW E36)

Liniile înclinate A şi C de pe modelul BMW E36 din anii 90 devin o emblemă a temperamentului şi agilităţii. Cu o parte frontală extinsă şi poziţionată în unghi, cea de-a treia generaţie a BMW Seria 3 nu numai că îmbunătăţeşte confortul la interior, ci oferă şi o protecţie la impact mult mai bună. De asemenea, noua versiune compactă a automobilului contribuie la succesul revoluţionar al modelului BMW E36, care are trei uşi şi o secţiune din spate mai scurtă cu peste 20 de centimetri. Pentru prima dată în istoria seriei, versiunea Sedan cu două uşi din generaţia precedentă este înlocuită cu un Coupé de sine stătător, mai plat şi mai lat decât Sedanul.

 

Perioada de producţie: 1990-2000
Motoare: 1.6 – 3.2 litri (60 – 245 kW/81 – 333 CP), 4 şi 6 cilindri
Lungime/lăţime/înălţime: max. 4.433 mm/1.710 mm/1.393 mm

A PATRA GENERAŢIE.

Modele BMW Seria 3 Imagine cu trei sferturi din partea frontală a BMW Seria 3 Sedan E46, a patra generaţie

(BMW E46)

Linia curbată a plafonului modelului BMW E46 asigură mai mult spaţiu pentru cap, iar versiunile Coupé, Cabriolet şi Compact beneficiază de elemente de design unice al căror scop este să creeze un limbaj de design individual. Pe lângă agilitatea sportivă suplimentară, BMW E46 oferă şi mai multă siguranţă: ABS, sistemul de frânare în curbe dezvoltat de BMW şi şase airbaguri fac parte din echiparea standard a celei de-a patra generaţii de BMW Seria 3. De asemenea, versiunea Compact atrage toate privirile graţie noii generaţii de sisteme de propulsie: motoarele Otto cu control variabil al supapelor (Valvetronic) consumă cu aproximativ 10% mai puţin combustibil decât predecesoarele.

 

Perioada de producţie: 1998-2007
Motoare: 1.6 – 4.0 litri (77 – 265 kW/105 – 360 CP), 4 şi 6 cilindri
Lungime/lăţime/înălţime: max. 4.492 mm/1.780 mm/1.434 mm

A CINCEA GENERAŢIE.

Modele BMW Seria 3 Imagine din partea frontală a BMW Seria 3 Sedan E90, BMW Seria 3 Cabriolet E93, a cincea generaţie, pe stradă

(BMW E90, BMW E91, BMW E92, BMW E93)

În primăvara anului 2005, noul BMW E90 este prezentat la Salonul Auto de la Geneva. Puţin mai târziu, cea de-a cincea generaţie a popularului model BMW Seria 3 este desemnată „Maşina Anului în lume”. Acum este o diferenţiere mai mare între versiunile BMW E90 Sedan şi BMW E91 Touring şi versiunile Coupé (BMW E92) şi Cabriolet (BMW E93) decât generaţiile anterioare, iar modelele sunt mai independente din punct de vedere vizual. Cu cinci centimetri în plus la lungime faţă de BMW E46, BMW E90 are un aspect mai matur la exterior, dar calităţile sale sportive nu au de suferit. Pentru prima dată, faimosul sistem de operare utilizat de modelele mai mari, iDrive, este introdus şi pe BMW Seria 3: Navigaţia, sistemul de infotainment şi alte funcţii esenţiale ale automobilului sunt controlate acum cu un joystick.

 

Perioada de producţie: 2005-2013
Motoare: 1.6 – 4.0 litri (90 – 309 kW/122 – 420 CP), 4, 6 şi 8 cilindri
Lungime/lăţime/înălţime: max. 4.580mm/1.817 mm/1.421 mm

A ŞASEA GENERAŢIE.

Modele BMW Seria 3 Imagine cu trei sferturi din partea frontală a BMW Seria 3 Sedan F30, a şasea generaţie, pe zăpadă

(BMW F30, BMW F31, BMW F34)

Sportiv, clasic şi orientat spre viitor: lansarea noului BMW F30, pe 14 octombrie 2011, la fabrica BMW din München dezvăluie căile inovatoare explorate de Bayerische Motoren Werke pentru a crea cea de-a şasea generaţie a BMW Seria 3. Aspectul superb al noului BMW F30 se bazează pe linia de design actuală a BMW. Astfel, BMW Seria 3 arată mai sportiv şi mai dinamic ca niciodată. Pentru prima dată, este disponibil şi un motor cu propulsie hibridă, graţie BMW EfficientDynamics, iar clasicele motoare cu combustie internă beneficiază de valori de consum extrem de reduse. De asemenea, filtrul de particule devine echipare standard pentru automobilele diesel. Farurile distinctive care atrag atenţia tuturor sunt acum poziţionate mai aproape de emblematica grilă frontală a noului BMW F30. Mai mult, familia BMW Seria 3 are un nou membru, Gran Turismo hatchback (F34). Începând cu această generaţie, versiunile Coupé şi Cabriolet din clasa medie a BMW sunt comercializate ca modele de sine stătătoare, sub denumirea BMW Seria 4.

 

Perioada de producţie: 2011 – 2019 (Sedan şi Touring), Gran Turismo din 2013
Motoare: 1.5 – 3.0 litri (100 – 338 kW/136 – 460 CP), 3, 4 şi 6 cilindri
Lungime/lăţime/înălţime: max. 4.753 mm/1.877 mm/1.455 mm

A ŞAPTEA GENERAŢIE.

Modele BMW Seria 3 Imagine cu trei sferturi din partea laterală a BMW Seria 3 Sedan G20, a şaptea generaţie

(BMW G20, BMW G21)

În primăvara anului 2018, BMW prezintă propria viziune asupra unui automobil modern şi plin de temperament – noul BMW G20 – la Salonul Auto de la Paris. Mai lung, mai aerodinamic şi componente mai uşoare confecţionate din aluminiu de calitate superioară. Acestea sunt elementele care transformă BMW G20 într-un succesor demn al dinastiei BMW Seria 3. De asemenea, BMW Seria 3 este dotat cu sisteme de asistenţă care îi permit să se deplaseze în regim semi-autonom. Chiar şi când vine vorba de utilizare, noul BMW G20 stabileşte standarde – parţial datorită sistemelor de asistenţă prin comenzi vocale şi gesturi. Din nou, BMW G20 este un automobil revoluţionar în materie de tehnologie. Cu cea de-a şaptea generaţie, BMW Seria 3 obţine echilibrul perfect între cea mai bună protecţie cu putinţă, utilizarea inovatoare şi plăcerea de a conduce sportiv. În vara anului 2019, BMW Seria 3 Touring, cunoscut pe plan intern sub denumirea G21, a continuat tradiţia break-urilor sportive BMW din clasa medie. Pentru prima dată, un model BMW hibrid este disponibil şi în versiunea Touring: BMW 330e are o autonomie electrică de până la 61 km cu bateria încărcată complet.

 

Ca urmare a actualizării modelului în 2022, BMW Seria 3 Sedan şi BMW Seria 3 Touring îmbină designul sportiv cu conectivitate nelimitată de ultimă oră. Cu ajutorul tehnologiilor inovatoare de la bord, cum ar fi BMW Curved Display cu operare prin ecran tactil şi BMW Intelligent Personal Assistant, se creează o conexiune inteligentă între automobil, conducătorul auto şi mediu. La exterior, designul îmbunătăţit al farurilor şi prizele mari de aer din spoilerul faţă emană plăcerea fascinantă de a conduce.

 

Perioada de producţiei: începând cu 2019
Motoare: în prezent, 2.0 – 3.0 litri (110 – 275 kW/150 – 374 CP), 4 şi 6 cilindri
Lungime/lăţime/înălţime: max. 4.713 mm / 1.827 mm / 1.445 mm

Modele BMW Seria 3 Imagine cu trei sferturi din partea frontală a BMW Seria 3 Sedan G20, a şaptea generaţie

BMW SERIA 3 SEDAN.

Consum de combustibil şi emisii de CO₂.

  • BMW Seria 3 Sedan:
    Consum mixt de combustibil, în l/100 km: 2,1 – 7,7
    Emisii medii de CO2, în g/km: 48 – 177

    Datele oficiale cu privire la consumul de combustibil, emisiile de CO2, consumul de energie electrică şi autonomia electrică au fost stabilite în conformitate cu procedura de măsurare prescrisă şi respectă versiunea în vigoare a Regulamentului (UE) 715/2007. Pentru autonomie, datele determinate conform WLTP iau în considerare orice echipamente opţionale (disponibile în acest caz pe piaţa din Germania). Pentru automobilele care au fost nou aprobate ca tip începând cu 1 ianuarie 2021, există doar datele oficiale conform WLTP. În plus, valorile NEDC sunt şterse din certificatele de conformitate începând cu 1 ianuarie 2023 conform Regulamentului UE 195/2022. Pentru mai multe informaţii despre procedurile de măsurare WLTP, accesează www.bmw.com/wltp

    Mai multe informaţii despre consumul de combustibil şi despre emisiile oficiale de CO2 în funcţie de model ale noilor automobile pentru pasageri consultă „Ghidul consumului de combustibil, emisiilor de CO2 şi al consumului de electricitate ale noilor automobile pentru pasageri”, disponibil gratuit la toate punctele de vânzare, Deutsche Automobil Treuhand GmbH (DAT), Hellmuth-Hirth-Str. 1, 73760 Ostfildern-Scharnhausen, Germany, şi la https://www.dat.de/co2/.